Este noul Director General DG REGIO, Marc Lemaître, pesedist?

Declaraţia făcută de noul Director General al DG REGIO, Marc Lemaître, referitoare la România, în cadrul reuniunii Comisiei de Control Bugetar, din data de 12 octombrie 2016

Întrebarea dumneavoastră a fost legată de capacitatea de a implementa programe. Da, sigur, cred că, a gestiona, în general, și a implementa. Există un stat membru care, astăzi, a rămas în urma celorlalte, atât în ceea ce priveşte perioada 2007-2013, cât și perioada 2014-2020, iar acesta este România. România riscă, într-adevăr, dezangajări semnificative pentru perioada 2007-2013. Nu avem o imagine finală încă, dar situația actuală nu este una liniștitoare. Iar pentru 2014-2020, observăm că, de asemenea, în ceea ce privește pregătirea, nu au existat niciun fel de cheltuieli nicăieri, de fapt, nici un fel de rambursări nicăieri din partea noastră pentru 2014-2020. Dar, în multe state membre, vedem, cel puțin, contractări, care deja s-au întâmplat. În jumătate din statele membre, mai mult de 20% din suma totală, pentru întreaga perioadă, a fost deja contractată. Deci, știm că plățile vor urma foarte curând. De foarte multe ori, de fapt, este o chestiune de finalizare a procesului de acreditare, astfel încât plățile să poată fi trimise la Bruxelles. Dar, de asemenea, cu privire la acest indicator, România este statul membru în care s-a făcut cel mai puţin pentru perioada 2014-2020.

Sursa: http://victorbostinaru.ro/2016/11/este-noul-director-general-dg-regio-marc-lemaitre-pesedist/